Contact
Jocul este realizat de Popa Alexandru. Mă poți contacta la popa1996.pa@gmail.com sau la 0723 890 479.
Pentru o problemă tehnică, include modelul iPhone-ului, versiunea iOS, versiunea jocului și pașii după care apare problema. O captură sau o înregistrare de ecran poate ajuta; ascunde informațiile personale înainte de a o trimite. Nu trimite parole sau coduri Apple. Butonul de e-mail deschide aplicația ta de mesaje; mesajul pleacă numai când îl trimiți tu.
Cum încep și cum controlez personajul?
La prima deschidere, alege un nume de jucător de 2–16 caractere. Poate fi un pseudonim. Citește prologul, apoi apasă „Joacă nivelul 1”. Glisează stânga sau dreapta pentru a schimba banda, în sus pentru a sări și în jos pentru a aluneca. Poți activa butoanele de control din Setări. Tot acolo alegi sunetul, vibrațiile și camera POV.
Ce se deblochează după fiecare nivel?
O victorie deblochează traseul următor și un episod din „Ultima dedicație”. Campania are 50 de niveluri și cinci lumi, cu alt decor după fiecare zece niveluri. Episoadele deja câștigate pot fi recitite din Poveste.
Care este diferența dintre monede, stele și rang?
Monedele culese pe traseu și recompensele din joc pot fi cheltuite în Atelier și pentru îmbunătățiri. Fiecare nivel acordă până la trei stele: una pentru sosire, una pentru o cursă fără impact și una pentru atingerea țintei de monede a nivelului.
Stelele de campanie păstrează cel mai bun rezultat al fiecărui nivel, până la 150 în total. Stelele de rang se adună la fiecare victorie, inclusiv la rejucări. Două victorii de trei stele la același nivel aduc șase stele de rang și trei stele de campanie. Rangul și topul Game Center folosesc stelele de rang.
Cumpărăturile din Atelier costă bani reali?
Nu. Articolele și îmbunătățirile folosesc numai monede câștigate în joc. Nu există reclame, abonamente, plăți pentru monede sau schimbarea monedelor în bani. Poți proba articolele înainte de cumpărare; reechiparea unui articol deținut este gratuită.
Pot juca fără internet?
Da. Întreaga campanie, Atelierul, profilul și povestea funcționează offline. Internetul și un cont Game Center sunt necesare numai pentru clasamentul global. Conectarea se face din Top, prin „Conectează Game Center”, și este opțională.
De ce numele din Top este diferit? De ce nu apare scorul?
Topul afișează numele tău Game Center. Numele ales în joc este un profil local și nu redenumește contul Apple. După conectare și o victorie, totalul stelelor este trimis către Game Center. Dacă încărcarea eșuează, verifică internetul și autentificarea Game Center de pe iPhone, apoi apasă „Reîncarcă topul”. Poți continua campania offline.
Sincronizarea păstrează cel mai mare total de stele cunoscut. Ea nu adună separat progresul obținut pe două telefoane și nu transferă între ele hainele, monedele sau toate nivelurile deblocate.
Unde este salvat progresul?
Progresul și setările sunt salvate pe dispozitiv. Ștergerea completă a aplicației elimină salvarea locală de pe acel dispozitiv. Scorul deja trimis către Game Center poate rămâne acolo și poate fi recuperat la reconectare. Citește cum poți gestiona și șterge datele înainte de a dezinstala jocul.
Sunetul sau jocul nu funcționează cum mă aștept
Verifică opțiunea Sunet din Setări, volumul iPhone-ului și modul silențios. Dacă jocul se întrerupe sau se blochează, închide-l și redeschide-l. Dacă problema se repetă, trimite-mi detaliile de la începutul acestei pagini. Evită ștergerea aplicației ca prim pas, deoarece aceasta poate elimina progresul local.
Confidențialitate
Vezi politica de confidențialitate a jocului pentru salvările locale, Game Center și solicitările de suport. Vizitarea acestei pagini web este descrisă separat în politica site-ului și în politica de cookies.